Mihaela Iutu: „Cariera mea ca antreprenor Inmedio a început cu aproape 12 ani în urmă”

Mihaela Iutu: „Cariera mea ca antreprenor Inmedio a început cu aproape 12 ani în urmă”

Povestea mea ca antreprenor Inmedio

Cariera mea ca antreprenor Inmedio a început pur întâmplător. Cu aproape 12 ani în urmă, lucram împreună cu soțul meu, care administrează o benzinarie. Simțeam că pot și îmi doream să fac mai mult; Chiar când ne gândeam cum o fi mai bine: să facem lucruri separat sau să dezvoltăm ceva împreună, întâmplarea a făcut ca un prieten al soțului meu să treacă pe la el și să-i spună că merge să își depună CV-ul la o companie. Am aflat ulterior că este vorba despre Inmedio.

I-a dat mai multe detalii și am aplicat și eu pentru poziția respectivă. Spre surprinderea tuturor, eu am fost selectată, însă prietenul soțului meu nu. Totul s-a petrecut atât de rapid încât mi-am dat seama ce mi se întâmplă abia după ce am preluat magazinul.

Am administrat pe parcursul timpului 5 locații Inmedio iar acum am două magazine în administrare. În noiembrie 2011 am intrat în sistem și pot spune că am evoluat odată cu compania: fiecare magazin nou deschis în Constanța a fost preluat de către mine. Am preluat magazine în Real, Cora Brătianu, Kaufland Aurel Vlaicu și le-am învățat să meargă ca pe copii.

În ceea ce privește formarea echipei, pot spune că eu sunt norocoasă. Am o echipă solidă, construită în timp, cea mai veche angajată a mea fiind de 5 ani alături de mine. Eu văd relația cu angajații ca pe relația mea cu copiii. Pentru că sunt ca și familia mea. Și mai mult decât atât, succesul meu se reflecă în ei. Asta le spun și fetelor: „succesul meu sunteți voi”.

O zi la Inmedio

Deschidem la 10 însă întotdeauna venim de la 8. Atunci primim marfa și aranjăm la raft. Mie încă îmi place să deschid coletele, să văd presa, produsele nou listate, chiar și după 11 ani.
Echilibrul este foarte important pentru mine, motiv pentru care sunt atentă la cum îmi împart timpul între business și familie. Am grijă să prioritizez lucrurile și să am o ordine în acțiuni. Trebuie să știi să delegi, să ai răbdare și să tratezi cu calm lucrurile.

Clienții Inmedio

Clienții tineri caută anumite produse din categoria snacks și drinks, iar cei mai în vârstă sunt clienți fideli ai categoriilor presă și servicii. În general, comunitatea e ok și noi ținem ca tot timpul să plece multumiți din magazin.

Cum îmi motivez echipa

Îmi prețuiesc foarte mult echipa și le ofer tot sprijinul de care este nevoie. Le-am transmis că orice problemă am avea, găsim soluții atâta timp cât există comunicare și îmi doresc să vină cu drag la muncă.
Nu mi-a plăcut niciodată să am fluctuații de personal, asta nu-ți aduce performanță. A fost greu să găsesc oamenii potriviți, dar am reușit. Pe lângă motivarea echipei prin atingerea targetelor de vânzare avem și targete individuale. Cred că suntem o echipă unită: eu antrenorul și ei jucătorii. Fiecare are rolul lui în teren, ne completăm perfect, unul fără altul nu poate funcționa.

Sfaturi pentru viitorii atreprenori Inmedio

Să profite de libertatea și transparența de care au parte aici. Chiar avem libertatea să alegem (oamenii, programul) să testăm, să ne spunem părerea și să facem recomandări. Tot un avantaj îl reprezintă faptul că poți să influențezi foarte mult creșterea financiară. Interacțiunea constantă cu diferiți oameni e un alt avantaj, te provoacă și te menține într-o continuă evoluție. Sfatul meu este să fie dispuși să riște. În momentul în care intri într-un business trebuie să o iei pas cu pas, pe etape, să înveți mersul lucrurilor. Le recomand să vadă toate beneficiile, nu doar partea financiară. Să aloce timp, să treacă prin toate sezoanele ca să poată, într-adevar, să observe când magazinul lor va ajunge la maturitate. Iar pentru asta este nevoie de cel puțin un an de zile.

O întâmplare amuzantă la Inmedio

Pe la începuturile mele în Inmedio, aveam o singură angajată. Eram doar noi două în magazin și clienții erau ferm convinși că ea este manager și eu angajată. Iar eu nu i-am contrazis nici un moment, în nici o situație în care clienții îmi spuneau „să-i transmiteți șefei…..”. Mereu răspundeam cu „da, da, sigur! Nicio problemă”.

La un moment dat, având deja clienții noștri, s-a întâmplat ca într-una din zile să fiu și eu și agenta în magazin. Unul dintre clienții recurenți era în magazin și s-a dus către agentă, colega mea, pentru a îi transmita ceva. Agenta i-a răspuns: „păi vorbiți cu șefa, nu cu mine, ea decide”. Clientul s-a uitat la mine surprins: „Nu cred! Eu vă tot zic într-una să îi transmiteți șefei, când de fapt șefa erați chiar dvs!”. Ne-am amuzat pe seama acestei întâmplări mult timp după.